fișa 004 / 106 · inv. 8/8

Ion Andreescu

1850 – 1882

n. 27 februarie 1850, București
d. 3 noiembrie 1882, București

pictor, profesor de desen

Ion Andreescu, Autoportret, 1882
Autoportret, 1882
MNAR, inv. 8/8 · ulei pe pânză, 95 × 65 cm · nesemnat, nedatat

Tabloul

Ceasul vieții Amurg Muzeul îl datează în 1882, anul morții: e pictat la 32 de ani, în ultimele luni ale unei vieți scurte, după ce boala îl adusese acasă din Franța. Stă cu brațele încrucișate și ne privește drept în ochi. Dicționarul artiștilor scrie despre autoportretele lui că sugerează „asumarea destinului”.

Viața

Se naște la 27 februarie 1850, la București, fiu de negustor de băuturi. Urmează Școala de Arte Frumoase din București, condusă de Theodor Aman, la secția de desen liniar și caligrafie (1868–1872); îl are profesor și pe Gheorghe Tattarescu.

Politic / carieră Profesor Șase ani, între 1872 și 1878, predă desenul la Buzău: la Seminarul Episcopal, la Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” și la Școala de meserii. Pictează periferiile sărace ale orașului, margini de sat și case. „Stejarul lui Andreescu” încă rezistă în parcul Crâng din Buzău, îngrijit de botaniști.

În 1873 vede la București expoziția „Amicilor Bellelor Arte”, unde Grigorescu e prezent cu pânze pictate la Barbizon: e cotitura vieții lui de pictor. Studiază la Academia Julian din Paris (1879–1880 și 1881), expune la Salonul oficial și lucrează în pădurea de la Fontainebleau și la Barbizon, alături de Nicolae Grigorescu și George D. Mirea. Prin Grigorescu îl cunoaște pe doctorul Georges de Bellio, care îi cumpără lucrări și în a cărui casă vede o mare colecție de pictură impresionistă.

Capodopera lui, „Iarna la Barbizon”, a fost comparată de criticul francez Jacques Lassaigne cu pictura lui Utrillo; alții au găsit în pânzele lui ecouri din tinerețea lui Pissarro și Sisley. Peisajele lui, chiar și cele franceze, sunt aproape toate grave și solitare. Portretele fixează oameni marcați de sărăcie, a căror tristețe contrastează cu surâsul celor pictați de Grigorescu.

Expune singur, de două ori, în cafeneaua agenției muzicale a lui Alexis Gebauer (1878, 1881). În 1882, în sala Stavropoleos, e prezent cu peste 60 de lucrări: singura lui retrospectivă în timpul vieții. Moare de ftizie în noiembrie același an, la 32 de ani, lăsând câteva sute de tablouri.

Renume Faimos E așezat, alături de Aman și Grigorescu, în prim-planul picturii românești a secolului al XIX-lea. Principalul lui exeget e Radu Bogdan; despre el au scris Oprescu, Frunzetti și Andrei Pleșu, care vede în pictura lui un spațiu „metafizic”. Institutul de arte plastice din Cluj i-a purtat numele, iar Academia Română a acordat un premiu „Ion Andreescu”.

Repere

Expoziții personale

  • 1874 Expoziția Artiștilor în viață
  • 1878 București, la Gebauer
  • 1879–1881 Salonul oficial, Paris
  • 1882 sala Stavropoleos, peste 60 de lucrări
  • 1883 retrospectivă postumă
  • 1924 Bienala de la Veneția
  • 1925 Paris, Jeu de Paume
  • 1950 MNAR, centenarul nașterii
  • 1982 MNAR, centenarul morții

De grup: Artiștii în viață 1874, 1881 · Amicii Bellelor Arte 1876 · Salonul de la Paris 1879–1881

Ceasul vieții

  1. zori 1868 Belle-Arte, la Aman
  2. amiază 1872 profesor la Buzău
  3. amurg 1879 Paris, Barbizon
  4. amurg 1882 acest autoportret

Legături cu alți autori din colecție

Surse

  1. Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920, vol. I (A–L), Editura ACS, 2019, pp. 42–44
  2. MNAR, fișa inv. 8/8: Autoportret, [1882], ulei pe pânză, 0,950 × 0,650 m, nesemnat, nedatat
  3. ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Andreescu · ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Aman
  4. rador.ro, 24.10.2024: portret Gheorghe Tattarescu
  5. Dicționarul…, vol. I: intrările Alpar Juan, Mirea George Demetrescu

Notele biografice sunt compilate dintr-o selecție variată de surse și reprelucrate cu ajutorul unui algoritm, pentru instalația „Ești ceea ce mănânci · Autoportret”. Din motive organizatorice și din cauza limitelor procesului, ele pot conține inexactități: scopul lor este artistic, nu istoriografic.