fișa 066 / 106 · inv. 3101/3101

Gheorghe Petrașcu

1872 – 1949

n. 2 decembrie 1872, Tecuci
d. 1 mai 1949, București

pictor, grafician, academician

Gheorghe Petrașcu, Autoportret, 1899
Autoportret, 1899 · ulei pe pânză, 33 × 24,8 cm
MNAR, inv. 3101/3101 · semnat și datat jos, cu galben: „G. Petrașcu/1899” · restaurat 2014

Tabloul

Ceasul vieții Zori Autoportretul e pictat în 1899, la 26–27 de ani, cu jumătate de secol înainte de moarte: în zorii vieții lui de pictor, când e bursier la Paris, la Academia Julian. Pânza e mică, de 33 × 24,8 centimetri, pictată în tușe largi: o pălărie cu boruri, un chip pe jumătate în umbră, o dungă roșie la guler. Ne privește drept în ochi.

Viața

Se naște la 2 decembrie 1872, la Tecuci. Începe Științele naturale la București (1892–1893), le abandonează și trece la Școala Națională de Arte Frumoase (1893–1898), la G. D. Mirea, pe care îl numește „profesor admirabil, lăsând toată libertatea elevilor săi”. În paralel se pregătește cu Nicolae Grigorescu; cu Ipolit Strâmbulescu face copii după Grigorescu, pe care le vând.

La recomandarea lui Grigorescu pleacă în 1898, cu bursă, la München și la Paris, unde urmează Academia Julian (1898–1902), în atelierele lui Bouguereau, Benjamin-Constant și Ferrier; la Bouguereau lucrează alături de Ștefan Luchian. În 1901 e printre fondatorii Tinerimii Artistice.

Pictează naturi statice, interioare, autoportrete, flori și mai ales ziduri vechi: Târgoviște, Sighișoara, Mangalia, Toledo, Veneția. E un mare colorist, cu o pastă densă, aproape minerală, și cu un contur negru care închide formele. Din 1918, la îndemnul lui Strâmbulescu, face și gravură: lasă 64 de plăci.

Politic / carieră În funcție E custode al Pinacotecii Statului în 1914–1915 și directorul ei între 1929 și 1941. În timpul războiului se ocupă de mutarea ei în Moldova, ca s-o ferească de ocupanții germani.

Politic / carieră Decorat Primește Coroana României în grad de comandor (1923), Premiul Național pentru pictură (1925) și Legiunea de Onoare (1932). Ia marele premiu la Barcelona (1929) și la Expoziția Universală de la Paris (1937), unde numele lui stă alături de al lui Picasso. În 1936 e ales în Academia Română, odată cu George Enescu: primul pictor academician.

Renume Faimos Moare la București, la 1 mai 1949, lăsând în urmă circa trei mii de tablouri. Din 1970 are o casă-atelier muzeu la Târgoviște; îi poartă numele străzi în București și în Tecuci. I s-au dedicat cel puțin cinci monografii. Lucrările lui sunt în MNAR și în toate muzeele importante din țară; articolul despre el există pe Wikipedia în nouă limbi.

Repere

Expoziții personale

  • 1900 București, prima personală
  • 1907 București, cu Dimitrie Paciurea
  • 1933 retrospectivă, 400 de lucrări
  • 1957 MNAR, expoziția comemorativă
  • 1972 centenarul nașterii, București
  • 1973 Roma, Bonn
  • 2019 „Reminiscentia 70”, Palatul Suțu

Distincții și titluri

  • 1909 premiul II, Salonul Oficial
  • 1923 Coroana României, comandor
  • 1925 Premiul Național pentru pictură
  • 1929 marele premiu, Barcelona
  • 1932 Legiunea de Onoare
  • 1936 membru al Academiei Române
  • 1937 marele premiu, Expoziția Universală, Paris

De grup: Tinerimea Artistică 1902–1945 · Salonul Oficial 1909–1947 · Arta 1938–1942 · Bienala de la Veneția 1924–1946, postum 1960

Ceasul vieții

  1. zori 1893 Arte Frumoase
  2. zori 1899 acest autoportret
  3. zori 1901 Tinerimea Artistică
  4. amurg 1929 directorul Pinacotecii
  5. amurg 1936 Academia Română

Legături cu alți autori din colecție

Surse

  1. Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920, vol. II (M–Z), Editura ACS, 2019, pp. 249–251
  2. MNAR, fișa inv. 3101/3101: ulei pe pânză, 0,330 × 0,248 m, semnat și datat „G. Petrașcu/1899”
  3. ro.wikipedia.org: Gheorghe_Petrașcu · Tache_Papatriandafil · versiunile lingvistice
  4. muzeulbucurestiului.ro: „Gheorghe Petrașcu — Reminiscentia 70”, 2019 · openlibrary.org

Notele biografice sunt compilate dintr-o selecție variată de surse și reprelucrate cu ajutorul unui algoritm, pentru instalația „Ești ceea ce mănânci · Autoportret”. Din motive organizatorice și din cauza limitelor procesului, ele pot conține inexactități: scopul lor este artistic, nu istoriografic.